Interviu Cornel Cuşner, Manager Rustic

„România după 25 ani”

Am avut onoarea de a realiza singura biserică ortodoxă românească la Vatican.

Cornel Cuşner

Spiritul meşterilor populari din Maramureşul istoric se simte în modul în care Cornel Cușner și echipa sa de dulgheri adevăraţi, arhitecţi şi maiştri prețuiesc și stăpânesc arta prelucrării lemnului. Fiecare biserică are o istorie a sa și deși, cum singur mărturisește, atâtea forţe se opun desăvârşirii unui lăcaş de cult, Cornel Cușner se apropie astăzi de a suta biserică realizată, dintre care 50 restaurate și 50 nou construite. Satisfacţia acestor reuşite ale grupului de firme RUSTIC se vede și din convingerea domniei sale că în următorii 10-15 ani vor fi puse bazele trainice ale unei afaceri care va continua să existe încă cel puţin 100 de ani.

Fiecare om are o poveste… Care ar fi, pe scurt, povestea dumneavoastră de la debut şi până astăzi?

M-am născut în comuna Suciu de Sus şi fac parte din familia Cuşner, ai cărei membri s-au remarcat întotdeauna prin multă seriozitate şi dorinţă de muncă. Deşi ne aflam în perioada comunistă, am crescut într-un mediu privat, familia mea fiind una cu mult spirit întreprinzător în găsirea de oportunităţi de afaceri fructificate în timp. Am fost trei fraţi la părinţi şi fiecare dintre noi a vădit iniţiativă şi a încercat să ducă mai departe principiile sănătoase trasate de tatăl şi de unchiul nostru, doctorul Rusu.
Grupul de firme Rustic, pe care l-am înfiinţat imediat după Revoluţie, reuneşte activităţi diverse, dezvoltate în jurul celei de bază privind prelucrarea lemnului: fabricarea de locuinţe din lemn, biserici din lemn, restaurarea construcţiilor vechi şi a monumentelor, lucrări de drumuri forestiere, cariere şi utilaje pentru astfel de lucrări etc.
În privinţa meseriei, îmi doresc ca pe viitor să pot atinge măcar nivelul celor doi mentori ai mei. Dacă voi reuşi acest lucru, pot spune că n-am muncit degeaba. Din punct de vedere moral, încerc să-mi educ familia şi colegii să nu trăiască decât după principii corecte, pentru că sunt convins că doar acestea pot aduce bunăstarea.

Nu e uşor să te ghidezi după principii, mai ales când vezi cum, într-o lume cuprinsă de haos, unii reuşesc totuşi să trăiască de zece ori mai bine decât ceilalţi, lăsând aparenta impresie că lor le este mai bine sau mai uşor. Principiile costă şi de multe ori eşti tentat să renunţi sau să dai înapoi.
Una dintre valorile permanent cultivate în familia mea este cea a puterii cuvântului dat. Am credinţa că un om de cuvânt poate mişca munţii, iar comunitatea în care trăieşte îl va respecta şi îl va percepe întotdeauna ca pe o persoană pe care se poate baza, acesta putând, la rândul său, miza pe ajutorul semenilor oricând se va afla în dificultate.
De asemenea, lucrul bine făcut a fost şi rămâne lege de bază în tot ceea ce noi întreprindem. Ca să nu cheltuieşti dublu şi să eviţi problemele care pot apărea în timp, cel mai bine este să faci numai lucruri de o calitate deosebită. În clipa de faţă tocmai executăm montajul unei case de locuit din Austria. Dacă acesta nu iese bine, putem pierde contractele şi accesul pe piaţa europeană. Lucrul slab făcut aduce cu sine mari probleme, greu sau imposibil de remediat mai târziu.
Devotamentul faţă de muncă este o altă parte constitutivă a afacerii noastre. Deşi nu avem un program fix, încercăm să ducem până la capăt maximum din ceea ce putem face într-o zi. Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge, iar noi ne sculăm de dimineaţă.
Fundamentul vieţii mele este, cu siguranţă, familia. Soţia şi cele două fete sunt averea mea sufletească. Fiica cea mare îşi face acum un masterat la Monaco, iar cea mică se afla în ţară, unde urmează liceul de artă. Sunt liniştit, pentru că am o familie frumoasă şi sănătoasă.

Cum s-a întâmplat să intraţi în domeniul restaurărilor?

După ce am bătut la porţile Ministerului Culturii pentru a le explica celor de acolo ce ştiu să fac, am demarat primele proiecte de restaurări în zona Maramureşului. Am constatat că este o activitate cu totul deosebită, care nu se poate compara cu nimic şi care pentru mine a devenit o adevărată pasiune. Iubesc restaurările, mă emoţionează enorm. Recent am încheiat o lucrare la vestigiile porţii cetăţii Timişoara – ecluza care inunda sau deseca lacul cetăţii –, restaurare care se tot amâna de câţiva ani de zile. A fost un proiect destul de dificil – pentru că trebuiau evidenţiate aspecte arheologice –, dar care a meritat tot efortul. Am găsit un investitor deosebit, cu aceeaşi pasiune ca şi mine, domnul Sandor, deţinătorul centrului de business din Piaţa 700, cu ajutorul căruia am reuşit să elaborăm o lucrare unicat în Europa la ora actuală.
Rustic este lider în momentul de faţă pe piaţa românească în restaurarea de monumente istorice şi are o bază de producţie foarte bine organizată, care-i permite o rapiditate remarcabilă de execuţie.

Cum e să construieşti biserici? De ce este nevoie în desfăşurarea unei activităţi atât de sensibile şi încărcate de spiritualitate?

Cum fiecare om are povestea lui, aşa şi fiecare biserică are o istorie a sa. Atâtea forţe se opun desăvârşirii unui lăcaş de cult, încât numai preoţii îşi pot da seama prin ce trec până îl văd efectiv instalat. Sunt norocos să am sprijinul familiei, al soţiei şi al personalului deosebit alături de care lucrez. Ei sunt cei care mă ajută să găsesc soluţii şi să duc mai departe toată această luptă. Sunt onorat să am în echipă dulgheri adevăraţi, arhitecţi şi maiştri care chiar ştiu meserie şi care se perfecţionează pe zi ce trece. Mă bucură când văd cum oameni care se apropie de pensie ne sunt loiali şi rămân în firmă, iar alţii pleacă să îşi încerce norocul în străinătate pentru ca mai apoi să revină tot la noi, considerându-ne ca pe o a doua lor familie.
Nu poţi merge mai departe dacă nu eşti ataşat şi de arhitectul suprem al acestui univers, de multe ori singurul capabil să-ţi redea forţa. De fiecare dată când mi-a fost mai greu, nu a existat să nu apară, ca din senin, o comandă de lucru la vreo biserică. E ca o salvare divină, care mă face să simt că m-am născut pentru a construi biserici. De multe ori îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat să urmez un astfel de drum: unul pavat cu biserici.
Mă apropii astăzi de realizarea unui număr de 100 de biserici, dintre care 50 restaurate şi 50 noi. Una dintre acestea se află în Ucraina şi este o lucrare de excepţie, care va funcţiona ca un fel de tabără de vară pentru părintele Mihail Jar, Stareţul Mănăstirii Bănceni din Ucraina. Acesta are în grija sa 600 de copii, pe care îi îndrumă şi îi ajută până când devin adulţi – îi angajează, le creează ateliere (de croitorie sau de tâmplărie), le construieşte case şi îi căsătoreşte. Copiilor cu handicap grav le asigură chiar şi operaţii în străinătate.
Un reper deosebit de important pentru mine este legat de faptul că am avut onoarea de a realiza singura biserică ortodoxă românească la Vatican – expusă în Muzeul Vatican. O dată pe an, la Muzeul Vaticanului, ţările au ocazia să-şi prezinte o expoziţie pe o anumită temă la alegere. A venit rândul României şi am trimis şi noi, cu sprijinul Ministerului Culturii, o delegaţie care urma să ne reprezinte ţara prin expunerea unei secţiuni a unei biserici ortodoxe din lemn. Prima dată am fost refuzaţi, spunându-ni-se că pentru aşa ceva trebuie întrebat însuşi Papa. Nu mică ne-a fost mirarea când am aflat că Papa, impresionat fiind de ideea noastră, nu a pregetat nici o clipă să-şi dea acordul. Lucrarea cu ancadramente sculptate manual, având o înălţime de aproape 9 metri, a fost până la urmă montată în salonul sixtin şi pusă în circuitul turistic. Datorită succesului la vizitatori, deşi era programat să fie expusă o singură lună, biserica a rămas acolo timp de trei luni. Nici un exponat nu mai reuşise asta vreodată…

Ce putem face pentru România de astăzi? Ce ar trebui să conţină, în mod obligatoriu, un proiect de ţară pentru România?

Am convingerea că dacă fiecare dintre noi ar reuşi să dea un exemplu pozitiv în comunitatea în care trăieşte, aceasta se va dezvolta vizibil mai armonios, inclusiv din punct de vedere material. Dacă s-ar reuşi crearea unor principii mai sănătoase, negociate şi susţinute la unison, în următorii 20 de ani ţara noastră ar putea ajunge să dea lecţii Europei.
România se află în faza în care în fiecare zi mai repară sau mai adaugă câte o cărămidă la zidul aproape dărâmat. Cărămizile sparte trebuie reparate, cele din temelie înlocuite cu totul, iar banii necesari restaurării României gestionaţi şi orientaţi spre unde este nevoie, pentru a nu încăpea pe mâinile celor neaveniţi.
Trebuie să recunosc că mi se mai întâmplă şi mie câteodată să-mi mai pierd din optimism… E firesc ca elanul să mi se diminueze când văd cum ne pleacă oameni talentaţi peste hotare – în a căror educaţie statul român a investit enorm –, când observ câţi necinstiţi golesc pe nedrept sacul cu bani publici cerând şi obţinând eliberarea de certificate pentru diverse handicapuri inventate, sau când constat că românii caută să se pensioneze la vârste tot mai mici. Fie că îşi scornesc vreun handicap sau se pensionează mult prea devreme, toţi vor să muncească cât mai puţin, dar să câştige cât mai mult şi să trăiască cât mai bine. Ne tăiem singuri craca de sub picioare…
Legat de proiectul de ţară pentru România, cel mai important capitol, de la care pleacă totul dar la care mai avem mult de lucru, este educaţia. Abia apoi vin sănătatea şi toate celelalte.

Ce planuri de viitor aveţi şi cum ar arăta un eventual bilanţ făcut după 10-15 ani de activitate?

Voi încerca să creez o şcoală de meserii, pentru a putea scoate pe piaţă forţă calificată de muncă, după modelul nemţesc sau elveţian. Tinerii nu-şi mai doresc să urmeze o meserie şi deşi unii dintre ei întâmpină dificultăţi în a-şi lua bacalaureatul, nu visează decât la studii superioare. Conştienţi de neputinţa copiilor lor, în loc să-i îndrume către o meserie, părinţii insistă să-i trimită la facultate. Meseria e brăţară de aur! Orice meserie ai avea, dacă ştii s-o faci de nota 10, poţi câştiga oricât. Dragostea faţă de muncă rămâne marea problemă a românilor.
În ultima perioadă am început implementarea unui program pe fonduri europene şi vom aduce în ţară o fabrică pentru producţia de case din lemn masiv şi o fabrică pentru case pe structură sandvici. Vorbim de utilaje ultra-performante, cu tehnologia anului 2015, extrem de rare în lume şi unice în România.
Îmi doresc să văd concretizată această investiţie în aceste două fabrici, cu ajutorul cărora firma Rustic va putea construi aproximativ 80 de case pe an. Ar fi un progres important, întrucât până acum nu reuşeam să încheiem anual decât circa 20 de astfel de lucrări.
Vom aduce un plus de valoare prin calitate, productivitate şi utilaje ultra-performante, iar satisfacţia acestor reuşite ne va face şi mai puternici. Traseul arată bine şi am convingerea că în următorii 10-15 ani vom fi pus bazele trainice ale unei afaceri care va continua să existe încă cel puţin 100 de ani!