Vântul, ploaia, soarele lasă amprente adânci în fațadele și structurile construcțiilor din lemn, zidărie sau piatră, iar neglijența oamenilor accelerează procesul de degradare. Timpul este astfel cel mai mare inamic al construcțiilor.
Rustic Construct Baia Mare se implică în restaurarea acelor construcții care trebuie să existe și pentru generațiile viitoare. Folosim tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului și a pietrei pentru recuperarea monumentelor arhitectonice din epocile trecute. Avem alături meșteri populari împreună cu care reușim să repunem în valoare monumente istorice, case memoriale, biserici din lemn și din piatră, turnuri și ziduri de cetate, case vechi cu o arhitectură deosebită, obiecte de mobilier din lemn.